Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu avertizează că un bărbat merge prin instituții și solicită bani în numele copiilor aflați în centrele din subordinea instituției, fără a avea însă vreo legătură oficială cu DGASPC.
Potrivit conducerii instituției, persoana respectivă pretinde că strânge donații pentru diverse activități sau pentru sprijinirea copiilor instituționalizați, folosindu-se de numele DGASPC pentru a câștiga încrederea oamenilor.
Reprezentanții direcției precizează că nicio campanie de strângere de fonduri nu este desfășurată în acest mod și îi îndeamnă pe sibieni să nu ofere bani persoanelor necunoscute care invocă numele instituției.
„Orice campanie oficială este anunțată public și se desfășoară transparent, prin parteneri sau organizații autorizate”, transmit reprezentanții DGASPC Sibiu.
Instituția recomandă celor care întâlnesc astfel de situații să anunțe imediat autoritățile sau să contacteze direct DGASPC pentru verificarea informațiilor.























