Curatori: Alexandru-Ilie Munteanu, Radu Teuceanu
Vernisaj: joi, 7 decembrie, 14.00
Perioada: 7 decembrie – 31 decembrie 2023
Literatura de călătorie a fost în cursul secolelor XVII-XVIII un gen literar din ce în ce mai practicat și totodată căutat. Pe de altă parte, limba franceză, ca limbă de circulație internațională, i-a oferit acestui tip de literatură o foarte bună rampă de lansare. Diplomați, exploratori și negustori ambițioși, misionari religioși, oameni de știință, aventurieri romantici în căutarea trecutului antic sau pur și simplu idealiști fanteziști au găsit în scrisul memoriilor de călătorie, în descrierea noilor oameni și locuri, dar și în plăsmuirea de patrii imaginare, atât consolare și divertisment, cât și cunoaștere și imbold pentru construirea unor societăți mai bune.
Pe lângă descoperirile geografice, care în parte fac subiectul acestei expoziții, și așa-numita Revoluție științifică din secolul al XVII-lea, literatura de călătorie a avut, și ea, o latură profund educativă de-a lungul Epocii Moderne. Ce anume i-a învățat pe europenii de acum trei secole? În afară de noi obiceiuri, moravuri, credințe ș.a.m.d., călătoriile i-au făcut pe europeni să se vadă și să se cunoască mai bine pe ei înșiși.
Și el un călător prin orașele Europei centrale (Jena, Halle, Viena etc.), Samuel von Brukenthal și-a îmbogățit biblioteca cu aproape 100 de cărți franceze de călătorie sau cu tematică asemănătoare. De la Constantinopol și Alexandria până la Beijing și Arhipelagul nipon, peste insule exotice din Oceanul Atlantic, trecând prin ambele Americi înapoi în Europa marilor catedrale și monumente ale Antichității greco-romane, cărțile franceze de călătorie pe care le-a avut în bibliotecă ne oferă itinerarii reale și imaginare cât putem vedea cu ochii.
Iar pentru că o călătorie nu se făcea doar fizic, vizitatorii expoziției vor putea vedea, pe lângă selecția de cărți de călătorie propriu-zise, și câteva romane în care itinerariile au fost făcute cu puterea imaginației. Ne referim aici la romane fantastice și chiar Sci-Fi îndrăgite în secolul al XVIII-lea, cum ar fi Călătoria lui Klimius în Lumea Subterană sau deosebit de înțeleptele Călătorii ale lui Cyrus